Romania a demonstrat progresul in ceea ce priveste numarul de transplante efectuate.

dts-viena-2014-4-300x20011 ani dedicati specialistilor in transplant si reusitelor acestora au fost marcati in Decembrie 2014 la Viena in cadrul Danubian Transplant Symposium, editia XI – “Actualități în transplantul de țesuturi și organe”. Evenimentul, un regal al progreselor inregistrate in ultimii ani, a reunit specialisti din tara, dar si din strainatate, iar discutiile au fost centrate atat pe direcțiile moderne de dezvoltare cat și pe experiența centrelor de donare performante.

Transplantul romanesc a inregistrat un progres uimitor in ultimii ani si acesta s-a datorat cresterii semnificative a numarului de donatori aflati in moarte cerebrala. “A fost posibila dezvoltarea transplantului hepatic, unde cresterea a fost spectaculoasă prin cele 122 de transplanturi hepatice efectuate în 2013,” a precizat Prof. Dr. Irinel Popescu. Această realizare situează programul de la Institutul Fundeni printre cele mai mari din Europa și a permis deschiderea unui al doilea program de transplant hepatic la Spitalul Sf. Maria din Bucuresti.

In ce priveste transplantul renal, cel de la donator decedat ramane predominant, in schimb, programul de transplant combinat de rinichi și pancreas a fost reluat cu succes. “Suntem inca departe de media europeană, mai ales pentru ca exista, în continuare, transplante care nu se realizează în România”, a explicat Prof.Dr. Mihai Lucan. Numarul transplantelor pancreatice efectuate la nivel European in 2014 variaza, insa Romania a inregistrat un procent de doar 0.4 fata de Marea Britanie, situata pe primul loc cu un procent de 3.7.

Este necesar ca Agenția Națională de Transplant sa continue eforturile de a identifica și declara donatorii decedați. Mai mult decat atat, creșterea eficienței activității de recoltare, transplantare și realizarea de noi tipuri de transplant ramane, de asemenea, esentiala. România are un potențial ridicat de dezvoltare care poate determina ca numărul de transplante realizate în prezent să crească semnificativ pentru a putea raspunde cererii actuale de transplantare. “Împreună cu cei de care depinde identificarea și declararea donatorilor decedați, vom încerca să găsim soluții pentru a fi mult mai eficienți și a atinge performanțe echivalente european”, a punctat Prof. Dr. Irinel Popescu.

Specialistii din Europa au discutat despre inovatiile in transplant si au impartasit din experienta personala, incercand sa identifice noi modalitati de cooperare cu echipele medicale din Romania. Assoc. Prof. Priv.-Doz. Dr. Arnulf Ferlitsch, Universitatea Medicala din Viena, a vorbit despre SeraSeal, un dispozitiv medical cu aplicabilitate foarte buna in procedurile endoscopice. Acest agent hemostatic poate fi folosit cu eficienta in sistarea in special a hemoragiilor puternice. TARUS Media promoveaza un produs similar in Romania, intitulat Hematrix.

Evenimentul a fost organizat de TARUS Media cu sprijinul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, ROMTRANSPLANT, Agenției Naționale de Transplant, Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș si Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic “Dan Setlacec”.

Attachment

facebook